Demult, tare demult, pe vremea când zaharul și ouăle erau la rație, mama deschidea caietul cu coperți albastre la sfârșit de fiecare săptămână și aducea sărbătoare pe masă …
În caietul albastru erau rețetele de prăjituri de la bunici, mătuși, prietene, vecine și alte cunoștințe, fiecare cu numele celei care a destăinuit secretul ascuns al dulciurilor – adică un nume de origine.
Sâmbătă seară din acest caiet ieșea, după inspirație, incantație și rație, rețetă pentru prăjitura de duminică. Mama mea era cea care deținea puterea de a decide. Ea făcea alegerea ținând cont și de „aș vrea” și „mi-ar plăcea” și „te rog” . Nu știu cum făcea apoi, folosind un numar de „linguri cu varf”, „vârf de cutit” sau „cât cuprinde” să învârtă și să amestece în așa fel încât la sfârșit să iasă ceva minunat. Totul părea atat de complicat și interesant, iar mama mea – o adevărată regină a prăjiturilor!
Îmi amintesc ce mult îmi plăcea să urmăresc toate pregătirile și să ajut (sau să încurc): să cern făina, să bat spuma cu telul și mai mult să gust din spuma de ou. Continuam apoi să privesc prin gemul mic al cuptorului cum se coace și se umflă aluatul, așteptând cu nerbădare magica transformare.
Dupa mulți, mulți ani, secretele prăjiturilor de casă au fost transmise, așa cum spun bătrânii, din generație în generatie. Acum sunt eu cea care pășesc în misteriosul țărâm al dulciurilor unde apar zilnic alte și alte combinații ce se vor descoperite. Nu mi-a rămâs decât să pornesc în această dulce aventură bine înarmată cu Caietul albastru, cărțile Sandei Marin și Silviei Jurcovan, prinzând curaj la nevoie și îndemânare de la alte cursuri și prin exercițiu.
Doresc cu tot sufletul să putem oferi oaspeților nostri de la Castelul Maria frumuseți aromate în farfurie care să le creeze un moment muzical al gusturilor și o amintire minunată.